Scriu aceste rânduri…probabil ultimele ca să nu rămâneţi cu un gust amar în caz că voi face ceva… Nu ştiu ce se întâmplă cu mine… orice aş face nu mă simt mulţumit. Mă simt ca şi cum sunt degeaba. Poate că aşa sunt. Nu ştiu… Am găsit fata pe care mi-am dorit-o… Ana… dar nici aşa nu e ok. Simt că nu am niciun viitor, indiferent de acţiunile mele. Iau bacul, ok. Ce se întâmplă mai departe? Cine mă întreţine în facultate? Pentru că, cred că mama nu poate…are destule pe cap…prea multe datorii. Nu e vina nimănui…probabil, doar a mea, că exist… Mereu am crezut că eu nu ar fi trebuit să fiu… after all… nici nu ar trebuit să fiu… sunt doar o eroare a naturii…pe unde am fost nu am fost dorit, nici măcar de propia familie, doar de mama deşi nu sunt sigur de asta şi probabil de Ana… Sunt inapt. Nu sunt în stare de nimic deşi încerc din răsputeri să dovedesc contrariul. Am ajuns un alcoolic şi un pierde-vară. Nu fac nimic. Stau şi beau. Nu ştiu de ce fac asta dar mă complac în situaţie. Fiecare zi e încă un iad pe care trebuie să-l traversez. Încetaţi să mai credeţi în mine pentru că nu sunt bun de nimic! Ar trebui să vină cineva să-mi tragă un glonţ în cap. Fac umbră pământului degeaba. N-am fost în stare de nimic în toată viaţa asta de căcat. Mă piş pe voi copii de bani gata, mă piş pe voi toţi cei care aţi avut toţi ce aţi dorit… mi-aş dori să fiu şi eu prost cu bani…cel puţin aş şti ce e fericirea… Mereu a trebuit să trag pentru ce am, şi pentru ce? Să mă simt şi mai de căcat. Acum îmi rup spatele ca să po tmânca odată la 2 zile. Şi pentru ce? Nu înţeleg pentru ce trebuie să mă chinui atât. Chiar nu înţeleg. În fiecare dimineaţă mă trezesc şi îmi plâng de milă pentru că nu sunt în stare să fac nimic. NU ştiu ce să fac. Simt că orice aş face e inutil… aşa că nu fac nimic, în fiecare zo…în fiecare zi. Unde sunt? Cine sunt? De ce exist? De ce nu duce în spate altcineva greul pe care eu trebuie să-l duc? De ce nu se simte altcineva de căcat pentru mine? De ce nu munceşte nimeni pentru mine? Vreau să mor. Dar nici asta nu-mi este permis. Acum, când citeşti aceste rânduri, consideri că sunt om de căcat. Asta sunt. Am încercat să mă schimb şi nu pot. M-am săturat să port măşti. M-am săturat să fiu pe placul societăţii. Vreau să fiu cel ce sunt fără să fiu catalogat. Fără să fiu condamnat pentru ceea ce sunt. Vezi tu… de mic am fost un spirit libe… dar de mic am fost obligat să mă comport “ca atare” societăţii. Niciodată nu am putut fii cum sunt. Nici cu mine însămi. Ce pula mea înseamnă toate astea? De ce mă mai chinui încă şi nu-mi pun ştreangul de gât, cuţitul la vene sau pastilele in alcool? Nici asta nu pot să explic. Pot doar spune că sunt doar un experiment al unei minţi bolnave, probabil a mea, mult prea sadică să iasă la lumină… Sau probail al unui demigod sau al unui god, care îi place să vadă cum suferă un suflet muritor exact ca un copil sadic care arde furnici cu lupa la lumina soarelui, prea tânăr ca să ştie ce face… M-am săturat de toate căcaturile cotidiene, de toate partidele, de toate guvernele de toţi preşedinţii… de toate crimele, furturile şi violurile… M-am săturat de toţi oamenii prefăcuţi doar de dragul societăţii… m-am săturat de toţi ce vor să-mi fie prieteni, m-am săturat de toţi cei ce vor să mă ajute… nu sunt stricat, nu e nimic greşit cu mine! Aşa sunt eu şi nu aveţi cum să schimbaţi asta. Obişnuiţi-vă! Sunt un alcoolic şi un laş. Nu încercaţi să mă convingeţi că va fi mai bine pentru că nu va fi. Nu a fost până acum, nu va fi nici de-acum încolo. Totul este de căcat şi nu se va schimba. Nu voi avea iubirea din filme, nu voi avea ce îmi doresc… nu voi avea un trai decent, nu voi avea nimic! Nici măcar pe mine! Aparţin unui oarecare dumnezeu pe care nici măcar nu-l cunosc sau am vreo idee despre existenţa lui. Sunt doar un instrument al unei entităţi superioare fie că e zeu sau muritor. Aş vrea doar să dispar şi odată cu mine orice urmă care atestă că am existat vreodată. Ar fi mai bine pentru toată lumea. Sunt pierdut într-o buclă atemporală. Nu ştiu cine sunt. Nu ştiu cine am fost. Nu mă simt bine cum sunt. Nu ştiu ce e în jurul meu. Nu ştiu unde mă aflu, nu ştiu cine sunteţi voi, voi cei ce mă înconjuraţi. Am încercat mereu să-mi găsesc locul şi nu mi l-am găsit. Nicăieri! Cu nimeni! O alternativă la ceea ce am în cap acum ar fi să mă izolez complet. De toţi şi de toate! În fond şi la urma urmei nu aparţin niciunde, oricât de mult aş încerca sau mi-aş dori. Cam asta e viaţa mea de căcat. Poate mai apuc o zi mizerabilă… în rest, toate cele bune!
